Echipa Fantasmic

Cine suntem?

In taramul vesel din Fantasmic locuiesc toate zanele, printesele si supereroii pe care i-ati cunoscut in aceste pagini. Dar cine sunt cei care dau viata acestor personaje fermecate, cei din spatele povestii? Cine sunt cei care trebuie, din pacate, sa se deghizeze din nou in oameni, la finalul evenimetelor pline de distractie si voiosie?

Sa facem cunostinta!

 

Andreea Munteanu

andreea 5Am absolvit actoria la UNATC in anul 2008 si lucrez cu copiii din 2007. Sunt fondatoarea agentiei de divertisment Fantasmic Events si tot eu sunt cea care va va raspunde la telefon pentru a va programa evenimentele sau pentru a va oferi informatii si detalii despre toate serviciile pe care le oferim. Timpul imi permite deocamdata sa fac multe lucruri, de aceea ma puteti intalni la petreceri si evenimente pentru copii in diferite roluri, dar si in spectacole pentru copii.

Pot spune ca sunt una din acele persoane pe care meseria a ales-o, si nu invers, intrucat totul a inceput aproape fara sa imi dau seama, iar lucrurile au decurs pe parcursul anilor fara sa inteleg exact cum am ajuns acum in acest punct. Stiu doar ca ador ceea ce fac si imi place cu atat mai mult cu cat simt ca munca imi este apreciata, iar numarul celor pe care ii fac sa zambeasca este din ce in ce mai mare. Sunt o fire foarte sensibila si intotdeauna empatizez cu cei pe care ii emotionez, fie ca e vorba de cei mici sau de cei mari.

Personajele pe care le interpretez cu cea mai mare placere sunt Alba ca Zapada la petrecerile pentru copii si, la polul opus, Malefica in spectacolul cu ursitoare, fiindca acest rol comic imi permite sa improvizez si astfel pot sa fac oamenii sa rada! Ca orice absolvent al UNATC-ului, pasiunea mea cea mai mare ramane totusi actoria si, cu toate ca proiectele pe care le am momentan nu sunt majore, sper ca intr-o zi sa imi implinesc visul de a deveni o actrita cunoscuta!

 

Ianina Porfireanu

icon iana porfireanuIana a absolvit UNATC-ul, este actrita, dar munca si-a dedicat-o mai mult copiilor. A inceput la varsta de 15 ani ca voluntar in cadrul departamentului Protectiei Drepturilor Copiilor, prin organizare si regizare de spectacole pentru copii, cu copii din familii social vulnerabile si orfani, in paralel participand si instruindu-se la cursuri de actorie si dans.

La varsta de 19 ani s-a mutat in Bucuresti si a intrat la sectia de Actorie a UNATC-ului, dar  a continuat lucrul cu copii. De-a lungul timpului, Iana a dat viata multor personaje preferate de cei mici, participand la multe evenimente si de asemenea jucand in piese pentru ei.

Dupa ce a terminat facultatea în 2010, a obtinut si un post de profesor de actorie in cadrul unei scoli de arta cu care lucreaza si in prezent. “Imi plac mult copiii si de fiecare data ma despart cu greu de ei pentru ca ma imbratiseaza si-mi spun ca ma iubesc, fiind in postura de personaj, dar si de profesor.”. Asadar, dragi parinti si copii, daca veti decide sa participati la orele noastre de actorie, Iana va fi profesoara si coordonatoarea acestor cursuri!

 

Laura Voicu

icon laura voicuLaura a inceput in 2003 cursul de actorie de la Scoala de Arta Bucuresti, patru ani mai tarziu l-a absolvit si a decis sa mearga mai departe in descoperirea aceste profesii. A dat examen de admitere la UNATC, si trei ani mai tarziu a hotarat sa mai participe la un concurs de admitere, de data aceasta la Master, in cadrul aceleiasi facultati. Dupa alti doi ani a primit diploma de Actor si totusi a simtit nevoia de mai mult. Ca urmare, in prezent, Laura este doctorand in anul II, iar acest statut ii ofera privilegiul de a lucra cu niste copii mai mari, cu studentii.

”Pe langa spectacole independente si dublaje de voce in seriale pentru copii, pe care am bucuria sa le pot trece in C.V., imi bucur sufletul cu petreceri pentru copii. Ma joc si ii descopar, incercand in acelasi timp sa fur din prospetimea lor si sa o asez in mine. Pentru un actor, contactul cu cei mici imi pare necesar, copiii sunt cel mai pretentios public. Un fapt pe care l-am invatat in 4 ani de intalniri cu cei mici este acesta: daca nu iti deschizi sufletul de la prima privire pe care le-o oferi, le pierzi atentia si complicitatea intr-o clipa si este pacat sa pierzi asa niste parteneri de joaca.”

 

Dan Nedelea

icon dan nedelea“De ce e viata frumoasa? Pentru ca putem singuri sa ne luam inima-n dinti si, plini de incredere (oare?), sa incercam sa facem ceea ce ne incanta cel mai mult. Este povestea multora dintre noi, si din fericire si a mea…”.

Dan s-a mutat din orasul natal, Pitesti, in 2005, cand a inceput studiile la  Facultatea de Matematica-Informatica din cadrul Universitatii din Bucuresti. Cu toate ca nu este actor, el are o indelungata experienta in lucrul cu copiii. Pentru Dan, inca din al doilea an de facultate a inceput “distractia” la evenimentele pentru copii, facand in paralel meditatii la matematica si predand aceeasi materie la o scoala privata.

“Dupa master, am impacat petrecerile pentru copii cu un job full time timp de doi ani si jumatate. A urmat apoi cea mai frumoasa perioada a vietii mele, dedicandu-ma in totalitate pregatirilor la matematica si evenimentelor pentru copii, perioada ale carei pagini inca se scriu. Eu si colegii mei va invitam pe toti sa ne cunoasteti si, de ce nu, sa “savuram” impreuna o portie zdravana de ras si sa petrecem alaturi de cei mici!”.

 

Natalia Cebanu

natalia cebanuPentru Natalia inca din copilarie telul ei a fost acela de a ajunge actrita. Primul pas spre teatru l-a facut prin trupa de teatru a liceului, unde a aflat primele lucruri despre ce inseamna sa fii actor. Iar cel mai important lucru pe care l-a invatat acolo a fost sa-si pastreze vie copilăria!

In anii liceului, a studiat designul vestimentar si tot in acea perioada este membra unui cenaclu literar unde si-a dezvoltat si abilitatile de povestitor si creator de povesti.

A absolvit facultatea de actorie a UNATC-ului în anul 2010 si de atunci a lucrat in televiziune si cinematografie. “Nu am renuntat niciodata la trairile copilariei si simt ca orice actor trebuie sa fie capabil sa isi pastreze copilaria mereu vie in suflet.”

Din anul 2013 a început sa participe ca voluntar la actiunile organizatiei non guvernamentale “Carusel”. Scopul organizatiei este acela de a ajuta copiii din familiile defavorizate, iar rolul Nataliei este acela de a-i ajuta prin mijloacele tehnicilor artei actorului sa-si dezvolte personalitatea si sa capete incredere in ei insisi, in ciuda greutatilor vietii. “Cu aceasta ocazie, am descoperit cu placere bucuriile pe care o munca dezinteresata le poate aduce!”.

 

Ana Munteanu

icon ana munteanuNu se putea sa nu o mentionez in echipa noastra pe cea care ne ajuta sa dam viata personajelor din povesti prin realizarea costumatiilor superbe pe care noi le purtam cu atata drag! Este vorba de Ana Munteanu, mama mea, cu o vasta si indelungata experienta in domeniul proiectarii si confectionarii imbracamintei, fiind absolventa a Scolii de Maistri si a Scolii postliceale  in specialitatea „Proiectarea imbracamintei” si avand in spate o cariera de peste treizeci de ani.

Ceea ce este cu adevarat impresionant si de admirat la mama mea este felul in care ea reuseste sa abordeze modelele si sa creeze tinutele: inspirandu-se dintr-o singura fotografie scoasa la imprimanta drept model, fara prea multe indicatii de tipar si aproape mai mereu fara probe (deoarece locuieste in alta localitate)! Cu toate acestea, modelele pe care ea le realizeaza sunt, dupa parerea mea si nu numai, printre cele mai frumoase costumatii dupa originalele Disney.

Cum de se poate intampla asta cand ai la dispozitie doar o simpla masina de cusut? De fapt, nici nu e imposibil de imaginat… Se poate cu siguranta, atunci cand ai inima deschisa si cand pui multa dragoste in lucrul pe care il concepi pentru a obtine efectul scontat: acela de a da viata si forta de exprimare vizuala personajului, pentru ca acesta la randul sau sa-si transmita mai departe  mesajul  privitorilor… Sarut-mana, mama mea!

Loading...